Continuarea Părții I
Evident, au fost momente când mă întrebam de ce a trebuit să pornesc pe drumul acesta. Apoi însă mi-am dar seama că acest sport, cumplit de greu dar infinit de frumos, canotajul, m-a ales de fapt el pe mine și nu eu pe el.
Cu timpul am evoluat, am ajuns să trăiesc bucuria și plăcerea sportului, inclusiv acea bucurie ”chinuitoare” a efortului extrem, a împlinirii interioare, morale și spirituale, în însuși acest demers (doar) aparent infernal. Mi-am stabilit primele obiective și am făcut-o singură, poate doar cu sugestiile și îndrumările domnilor și doamnelor antrenori, cărora le datorez enorm. Însă nimeni nu te poate ”obliga” să devii campion. Nici măcar tu însăți. Dar depinde de tine. Totul.
Așa am ajuns să îmi doresc o medalie la Capionatul European de Juniori organizat în Serbia, în 2020. Când totul începea să prindă contur și eram în pregătire și-a făcut apariția, din nefericire, acest virus care a dat întreaga Planetă peste cap. Am fost nevoiți să ne oprim pregătirea și, mai apoi, chiar am aflat cu stupoare că s-a suspendat Campionatul European .După o perioadă lungă și chinuitoare (de 4 luni) am reînceput pregătirea, care nu a fost deloc ușoară din punct de vedere psihic. Am fost nevoiți să renunțăm la a ne vedea familiile, prietenii și a sta izolați în cantonament. Totul se transformase într-un imens obstacol. Erau dimineți în care mă trezeam și mă întrebam „Oare e un vis urât, un coșmar sau așa a ajuns să fie realitatea?”.
Cu toate astea am strâns din dinți, am plâns și am strigat de fericire, ne-am antrenat și ne-am pregătit cu mai multă îndârjire. Simțeam că sunt capabilă de orice sacrificiu pentru acest campionat și pentru medalia la care m-am gândit de la bun început.
Mai apoi, după o așteptare și ”încleștare” interioară care păreau că nu se vor mai sfârși vreodată, am ajuns la acel magnific liman la care am obținut rezultatele remarcabile și atât de mult dorite, la aceste Campionate Europene de la Belgrad.
Toate acele momente teribile în care aproape că îți doreai să renunți, pentru că totul devenea cumplit de greu, iar viața prindea conturul unui coșmar, au fost cumva atenuate și răsplătite de aceste medalii și rezultate, în cea ce mă privește fiind vorba de o foarte prețioasă medalie continentală de argint, precum și de onoranta postură de vicecampioană europeană.
Privind acum în urmă, dar privind și prezentul, nu avem decât să învățăm o lecție, o mare, imenhsă, superbă lecție: Oricât de greu ar părea sau chiar ar fi un drum, nu trebuie să renunți nicio clipă, pentru că sfârșitul lui te va face să uiți de tot ce a fost greu, urât, extenuant!
Până la urmă viața nu e deloc plină de zâmbete și petale de flori, mai are și urme adânci de lacrimi.
Un citat care mi-a rămas adânc întipărit în minte este acesta: Dacă drumul pe care ai pornit este ușor, ai grijă, e posibil să fie cel greșit!
