Cum a stabilit OMS că pandemia va fi foarte lungă, ce e cu „INSTRUCȚIUNILE PENTRU TOATE ȚĂRILE” și de ce luptă Planeta, inclusiv UE + China, să-l dea jos pe Trump

0
418

Nu-i de glumă! Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) stabilește regulile de acum încolo pentru întreaga planetă. Este, nu-i așa?, pandemie de coronavirus (nou), un virus despre care încă nu se știe mai nimic, deși Planeta se luptă cu el de vreo 8-9 luni (!), iar ”cineva” trebuie să se ocupe și de sănătatea noastră, dacă noi singuri nu putem sub nicio formă, chiar dacă acel ”cineva” declară el însuși că habar nuare ce e cu virusul!

Așadar OMS, reunită sâmbătă la Geneva, a avertizat CLAR că pandemia de coronavirus va fi „foarte lungă”, scrie AFP, conform news.ro.

Comitetul de urgenţă al organizaţiei, reunit de vineri pentru a patra oară ca să reevalueze pandemia”, a subliniat că durata sa va fi cu siguranţă foarte lungă”, iar riscul de Covid-19 unul ”foarte crescut”, a indicat OMS în comunicat.

„OMS continuă să estimeze că riscul de Covid-19 este foarte crescut”, adaugă comunicatul. „Comitetul de urgenţă” (compus din 18 membri şi 12 consilieri) „a subliniat importanţa unui răspuns care trebuie să fie naţional, regional şi global” în faţa pandemiei. Cu alte cuvinte se cere o reacție COMUNĂ a tuturor statelor, adică un fel de program GLOBAL, PLANETAR, care să fie respectat de toată lumea, fără crâcnire, în lupta împotriva pandemiei!

Coronavirusul a infectat cel puţin 17,6 milioane de persoane în lume şi a provocat peste 680.000 de morţi, potrivit unui bilanţ făcut de AFP plecând de la surse oficiale.

Comitetul de urgenţă (parcă am am mai auzit-o pe-asta, cu ”urgența”, cu ”situații de urgență” sau comitete de urgență”!) a cerut OMS să furnizeze (adică SĂ DEA) tuturor ţărilor instrucţiuni pragmatice ca răspuns la pandemie, „cu scopul de a reduce riscul ca reacţiile la epidemie să nu slăbească, în contextul presiunilor socio-economice”.

Comitetul recomandă de asemenea ca OMS să accelereze cercetările referitoare la virusul încă necunoscut, în special originea sa animală şi eventualele mijloace de răspândire pe cale animală.

El a cerut să fie clarificate „modurile de transmitere (a virusului), potenţialele mutaţii, imunitatea, protejarea”.

Reuniunea comitetului, care a durat şase ore, s-a desfăşurat la OMS Geneva. Este prevăzut să se întâlnească din nou în trei luni.

„Această pandemie este o criză sanitară aşa cum nu vedem decât una pe secol şi efectele sale se vor resimţi în deceniile care vor veni”, a declarat vineri directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus (foto, în centru, alături de prietenul spu foarte bun Li Jing Ping, președintele chinez, în dreapta, precum și de neprietenul său Donald Trumo, aflat în stânga).

Apropo: OMS are o relație EXCELENTĂ cu China. Se știe de mult și nu mai e niciun secret. Bravo lor, să fie sănătoși!

În același timp, OMS are o relație foarte proastă cu SUA, care, la ordinul lui Donald Trump, a/au ieșit cu totul din OMS și nici nu mai finanțează, desigur, cu nimic. Dar, cum OMS-ul pare să stabilească liniile și coordonatele de mișcare ale ”tuturor țărilor”, adică a cam devenit stăpânul lumii, e mai clar acum ca niciodată de ce trebuie NEAPĂRAT să cadă Donald Trump și de ce se forțează nu numai democrații sau Black Lives Matter (ale căror proteste uriașe, fără nicio distanțare socială sau fizică, nu prezintă, evident, niciun pericol sanitar sau epidemiologic, de ce ar prezenta?) ci și aproape tot restul Lumii, între care – vă vom detalia de ce și cum, e simplu – Uniunea Europeană și China, care Chină n-a mai avut de mult așa relații proaste cum le are acum cu SUA!

Și – stați puțin – ce va face România cea foarte pro-americană în această situație? Poți să fii sigur că va cădea Trump? Nu prea! E, aici e-aici, ce te faci?

Dar mai vorbim despre asta. E foarte, foarte interesant.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here